VIDEO | Drumul spre finală al Simonei Halep la Miami. Românca și-a făcut deja numărul în Statele Unite, dar poate stabili și o premieră pentru ultimul deceniu în WTA. Șansa de a fi în aceeași galerie cu Steffi Graf și Kim Clijsters

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep și-a aflat miercuri seara prima adversară pe care o va înfrunta în turneul de la Miami – din categoria Premier Mandatory – Nicole Vaidisova (Cehia). Prin poziția pe care o ocupă în ierahia WTA, locul 3, românca a fost acceptată direct în turul secund.

Fanii Simonei au primit cu mare bucurie decizia jucătoarei de a participa și la turneul de la Miami, după aproximativ 10 zile de tenis la cel mai înalt nivel la Indian Wells. Având în vedere faptul că Halep a avut un turneu epuizant pe Coasta de Vest a Statelor Unite, cu jocuri care au ținut-o pe teren și peste două ore, cum a fost și cazul finalei cu Jelena Jankovic, foarte mulți și-au pus întrebarea dacă ea va ajunge și în Florida pentru a evolua. Simona a clarificat însă problema încă după finala câștigată duminică, la conferința de presă, când a spus că vrea să joace și în turneul de la Miami. În 2014, după o semifinală la Indian Wells, reprezentanta României s-a retras înaintea competiției de la Key Biscayne.

Acum, Halep va juca la Miami, mai ales că după această întrecere urmează aproximativ 15 zile de pauză, până la următorul turneu la care eleva lui Victor Ioniță s-a înscris, la Stuttgart (va începe pe 20 aprilie). De-a lungul întrecerii din Florina, Simona nu a trecut niciodată de turul 3, pe care l-a atins în 2012 și 2013. Acum, la al doilea turneu consecutiv din categoria Premier Mandatory, Simona se pare că are alte planuri. Va avea însă energie să ducă un nou turneu de primă mână până la capăt?

În drumul spre finală, Simona Halep are un tablou foarte dificil, poate chiar și mai greu decât cel de la Indian Wells, unde a avut de tras pentru a câștiga trofeul. Posibile adversare:

  • Turul 2: Nicole Vaidisova
  • Turul 3: Camilla Giori / Magdalena Rybarikova
  • Optimi: Viktoria Azarenka / Jelena Jankovic / Flavia Pennetta
  • Sferturi: Eugenie Bouchard / Madison Keys / Lucie Safarova
  • Semifinale: Serena Williams / Garbine Muguruza / Ana Ivanovic

Statistica spune că, în general, campioana de la Indian Wells are șanse mici să câștige și la Miami. Adică să lege 12 victorii consecutive în decursul a aproximativ trei săptămâni. Tenisul de azi consumă foarte multă energie la nivel în care se joacă! De-a lungul istoriei, de când cele două competiții sunt una după alta, doar în trei rânduri s-a întâmplat ca învingătoarea de la Indian Wells să se impună imediat și la Miami. În primele două cazuri, 1994 și 1996, campioana a fost aceeași, Steffi Graf. Ultima „dublă” a fost înregistrată în urmă cu 10 ani (!) și a fost realizată de Kim Clijsters.

  • La masculin, „dubla” Indian Wells – Miami a fost realizată mai des, campionii fiind nume mari ale circuitul ATP: Jim Courier, Pete Sampras, Marcelo Rios, Andre Agassi, Roger Federer, Novak Djokovic.

Dacă la Indian Wells Simona a fost extrem de determinată și s-a agățat practic de orice șansă pentru a câștiga trofeul, finala cu Jankovic fiind cel mai bun exemplu în acest sens, probabil că la Miami vom vedea la lucru o altă jucătoare, mai relaxată, dar în același timp mai dezinvoltă, scăpată de presiunea rezultatelor. În cazul turneul de la Key Biscayne, Halep nu are nimic de apărat, iar dacă se va ivi oportunitate de a ajunge până la capăt, cu siguranță că nu o va scăpa. Iar dacă nu va repeta isprava de la Indian Wells, iar nu va fi o problemă, Simona și-a făcut deja numărul, în această primăvară, în Statele Unite.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa. O fană a filmat totul: „Acum au uitat-o…”
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa. O fană a filmat totul:…
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină! Familia îl căuta neîncetat, fără să știe ce se întâmplase, de fapt, cu el: „Să fii bine acolo sus”
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină!…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că iert”
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele lovite de furtuni cu gheaţă zilele viitoare
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele lovite de furtuni cu gheaţă…
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze provocatoare!
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze…
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Reguli la buletin. Obligatoriu pentru românii care nu locuiesc la adresa declarată
Reguli la buletin. Obligatoriu pentru românii care nu locuiesc la adresa declarată
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Thomas Shelby revine. Filmul „Peaky Blinders” a fost confirmat: „Asta este pentru fani”
Thomas Shelby revine. Filmul „Peaky Blinders” a fost confirmat: „Asta este pentru fani”
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×